Marturia unui caz

Există diverse prejudecăţi legate de “Surprize”, venind mai ales de la un anumit tip de public. Din acest motiv, mi s-a părut important să avem un punct de vedere autentic, din partea cuiva care a avut experienţe a ceea ce înseamnă să fii un “caz” în această emisiune. M-a interesat să înteleg cum se simte o persoană căreia i se face o surpriză în emisiune, cum o percepe acea persoană pe Andreea. M-a interesat dacă simte cumva că cineva se joacă cu senimentele sale, dacă implicarea Andreei i se pare reală sau doar aparentă.

Primul pas a fost să aleg cazul. O poveste la care se făcuse chiar şi o revenire în emisiune, pentru că fusese foarte impresionantă şi avusese un mare impact în randul telespectatorilor, era “cazul Plopeni”. Am mers la sediul “Surprizelor” şi am stat de vorbă cu redactorul care s-a ocupat de acest caz, Liliana Catrinoiu. Am înteles că este vorba despre nişte copii deosebiţi, care reuşiseră să crească de unii singuri, mama lor suferind de o boală cumplită, care o imobilizase la pat vreme de mulţi ani. Aceşti copii îşi îngrijiseră mama, trâind în condiţii materiale grele de închipuit, ca într-un ghetou.

Urmărind înregistrarea video a emisiunii, în care erau prezentate secvenţe din locuinţa lor, aproape că nu mi-a venit să cred că în această ţară există oameni care pot îndura o astfel de viaţă. Şi mai impresionant era faptul că aceşti copii reuşiseră să-şi păstreze sufletul curat, neurâţit de suferinţă, nemutilat de neajunsuri. Şi se păstrau curaţi şi pe dinafară, mai mult, aveau rezultate foarte bune la şcoală. Trei frăţiori, o fată şi doi băieţi, orfani de tată, cu mama bolnavă în ultimul stadiu, au ramas uniţi şi hotăraţi să învingă totul împreună, prin propriile forţe, fără să ceară ajutor din afară.

Ei bine, în această emisiune, copiilor li s-a schimbat viaţa: au primit o locuinţă, de data aceasta una care să le permită un trai decent, utilată cu tot ce era necesar pentru o viaţă civilizată, cu centrală termică şi electrocasnice, mobilă modernă, haine, rechizite, au primit chiar şi o vacanţă gratuită pe litoral, unde nu ajunseseră niciodată. Toate datoriile către stat au fost achitate cu ajutorul aceleiaşi echipe. La câteva săptămâni după emisiune, mama lor a murit, liniştită însă că şi-a lăsat copii în siguranţă. Şi au rămas cu adevarat singuri pe lume. Se ivea o nouă problemă: minori fiind, statul a trebuit să-i despartă, căci singuri nu ar fi avut cum să întreţină apartamentul, cum să-şi plătească dările către stat. Dar au avut parte de o nouă surpriză: fiind invitaţi într-o altă emisiune, au aflat că, pentru următorii ani, un român cu suflet mare, stabilit de trei decenii în Germania, le va acoperi toate cheltuielile necesare traiului zilnic şi chiar mai mult decât atat, până la vârsta la care se vor putea întreţine singuri.

După ce am înţeles despre ce este vorba, am fixat o întâlnire cu cel mai mare dintre aceşti copii, Ramona, în vârstă de 17 ani. Ajungând la Plopeni, am mers la adresa indicată – care reprezentă, în fapt, locaţia noului lor apartament. Impresia pe care mi-a produs-o acest loc a fost una de spaţiu plăcut, confortabil, decent. Nu era nimic exagerat, în nici un fel. Era genul de locuinţă normală, pe care cu toţii ar trebui s-o avem. Discuţia mea cu Ramona a început cu rememorarea împrejurărilor în care a ajuns în emisiune.
- Eu n-am ştiut iniţial că vom ajunge la “Surprize, Surprize”, şi-a început Ramona povestea, şi chiar la poarta Televiziunii ni s-a jucat o mică farsă, pe care am înţeles-o mai târziu. A ieşit dl. Claudiu, redactor şef al emisiunii, şi a început să ţipe la noi că nu mai sunt locuri, că am venit foarte târziu, că aşa se întamplă tot timpul.

Am plecat la mare, fiindcă aveam şi câţiva bani şi nu văzuserăm niciodată marea, iar mama a zis că măcar acum, că suntem împreună şi mai este şi dumneaei în viaţă, să mergem şi noi la mare. Am plecat, iar când ne-am întors mama s-a simţit foarte, foarte rău şi … a murit.
Si atunci din nou s-a dovedit că oamenii de acolo, de la “Surprize, Surprize”, sunt alături de noi şi au făcut tot posibilul să ne ajute. Un ajutor imens: ne-au asigurat şi pâinea şi traiul – un trai decent. Reuşesc chiar să mai fac şi economii, mai pun şi-n bancă, că va veni vremea când vom fi mari şi vom avea nevoie şi atunci de nişte bani. Ne-au asigurat banii aceia, 400 de mărci lunar, timp de 3 ani de zile, vă daţi seama? Şi băieţii au fost foarte emoţionaţi. Încă Ionuţ nici nu ştia cum să se manifeste, avea nişte poziţii la televizor! Noi suntem foarte timizi şi dintr-o dată am apărut aşa , la televizor…

Normal că toată lumea o place şi o iubeşte pe Andreea, şi noi de asemenea. Şi băieţii: “Ai văzut ce frumoasă e?” – au schimbat impresii între ei. Si nu numai felul în care arăta ne-a mişcat, că ziceam că este mult mai frumoasă în realitate decat la televizor. Modul în care se implică şi … plângea alături de mine şi mă ţinea de mană, mă strângea şi o strângeam şi eu pe ea, gesturi care …
- Ţi s-a părut autentic totul? O întreb pe un ton cât mai neutru cu putinţă şi fără să sugerez nici un fel de răspuns aşteptat.
- Da, a venit raspunsul, clar, ferm, fără nici o urmă de îndoială.
- Deci nu ţi-a făcut impresia că este doar aşa, o scenă de teatru…
- Nu, nu! Să mişte opinia publică sau să mişte telespectatorii? Nu, în nici un caz. Aceleaşi sentimente pe care le-am avut eu atunci le-a trăit şi ea alaturi de mine. S-a implicat întru totul şi a suferit alături de mine. Am simţit-o eu: mă strângea în braţe şi eu plângeam pe umărul ei şi ea pe umărul meu. Deci era aşa … ceva reciproc. Bine, sunt multe lucruri pe care eu nu le pot spune în cuvinte …